GHID AUTOIZOLARE

23. Martie 2020

Vă rog să respectați următoarele obligații!

 

1.      Când trebuie să intru obligatoriu în autoizolare?

 Zonele galbene (statele cu peste 500 de cazuri confirmate de infectie cu coronavirus  Covid-19) impun autoizolarea la domiciliu timp de 14 zile.

  • Lista zonelor de risc (galbene și roșii) se actualizează de fiecare dată când este nevoie și poate fi consultată pe pagina cnscbt.ro sub titulatura: „Lista zone afectate

2.      Ce trebuie să fac înainte de a începe perioada de autoizolare?

  • În primul rând, este important să contactați telefonic sau electronic angajatorul și/sau unitatea de învățământ, precum și medicul de familie pentru a-i înștiința că vă aflați în autoizolare la domiciliu.
  • Anunțați prietenii apropiați/rudele că intrați în autoizolare la domiciliu și solicitați-le să nu vă viziteze în următoarele 14 zile.
  • Nu vă îngrijorați de concediul medical sau scutirea medicală acum, acestea le veți primi la sfârșitul perioadei de autoizolare. Aveți în partea finală a ghidului toate detaliile.

Atenție: toți cei cu care locuiți vor trebui să intre în autoizolare odată cu dumneavoastră pentru evitarea riscurilor îmbolnăvirii!

3.      Ce trebuie să fac cât timp sunt în autoizolare la domiciliu?

  • Dacă vă aflați în autoizolare la domiciliu respectați cu strictețe recomandările autorităților, NU părăsiți sub nicio formă domiciliul pe perioada celor 14 zile, NU primiți vizitatori și NU intrați în contact apropiat cu eventualele persoane care vă furnizează servicii, alimente sau produse.
  • În cazul în care încălcați regimul autoizolării la domiciliu, riscați să-i contaminați și pe alții / să răspândiți virusul, precum și o amendă de până la 200.000 de lei și dosar penal în cazul în care contribuiți la răspândirea virusului.

4.      Cum ajung alimente și bunuri necesare la persoanele aflate în autoizolare?

  • Dacă vă aflați în autoizolare la domiciliu respectați cu strictețe recomandările autorităților, NU părăsiți sub nicio formă domiciliul pe perioada celor 14 zile, NU primiți vizitatori și NU intrați în contact apropiat cu eventualele persoane care vă furnizează servicii, alimente sau produse.
  • În cazul în care încălcați regimul autoizolării la domiciliu, riscați să-i contaminați și pe alții / să răspândiți virusul, precum și o amendă de până la 200.000 de lei și dosar penal în cazul în care contribuiți la răspândirea virusului.
  • Dacă ați apelat la comitetele județene pentru situații de urgență și autorități locale pentru aprovizionare cu alimente și bunuri necesare, acestea vă vor fi aduse la domiciliu, respectând măsurile generale recomandate.
  • Practic, alimentele și bunurile sunt lăsate la intrarea în domiciliu (ușa apartamentului/poarta casei) și sunt preluate de către persoana aflată în izolare doar după ce cealaltă persoană s-a retras.
  • Persoanele autoizolate le vor prelua fără a intra în contact cu personalul care face aprovizionarea, păstrând o distanță de minimum 2 metri față de acesta.

5.      După perioada de 14 zile, persoanele aflate în autoizolare pot părăsi domiciliul?

  • Persoanele care au sosit din alte zone decât cele care necesită carantinare pot părăsi domiciliul numai după cele 14 zile de autoizolare, dacă nu prezintă niciun simptom. În aceste cazuri, NU este necesară testarea pentru coronavirus.
  • Persoanele care au intrat în contact direct cu caz confirmat cu COVID-19 vor fi testate în prima zi de autoizolare și înaintea terminării perioadei de autoizolare. Pot părăsi domiciliul numai dacă rezultatele finale sunt negative.
  • Rămâneți vigilenți și respectați în continuare recomandările generale privind prevenirea infecției cu coronavirus sau alt tip de gripă!

Nyakó József – primar

 

Tel: 0259355216,  e-mail: primaria@valealuimihai.ro







Odonanță militară nr. 2 din 21.03.2020

23. Martie 2020

Măsuri de prevenire a răspândirii COVID-19

Ordonanță nr. 3 din 24 martie 2020 Militară

25. Martie 2020

măsuri de prevenire a răspândirii COVID-19

A N U N Ţ 20.03.2020

20. Martie 2020

În urma convocării şedinţei Comitetului local pentru situaţii de urgenţă – Valea lui Mihai, din data de 19 martie 2020, s-au stabilit următoarele măsuri pentru limitarea riscului de contaminare cu COVID – 19:

ANUNȚ IMPORTANT

18. Martie 2020

SC APA CANAL NORD VEST SA

 
 
În cazul unor eventuale probleme de protecția consumatorilor accesați:
http://www.protectia-consumatorilor.ro
Toate drepturile rezervate ©
Orașul Valea lui Mihai
Hosted by: